Primărița Fedorca, Dăncilă de Negrești-Oaș? Babici (PNL): ”Cum e la București în Parlament, așa e la noi în Negrești-Oaș. Cumpără, prin angajare, oameni

În timp ce la București Viorica Dăncilă încearcă să cumpere susținere la moțiunea de cenzură prin cele 469 de proiecte aprobate pentru finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții, un instrumentul creat pentru alimentarea baronilor și primarilor PSD, la Negrești-Oaș, primărița Fedorca are și ea instrumentele sale asemănătoare, potrivit conducerii PNL Negrești-Oaș.

Șeful PNL Negrești-Oaș, Marius Babici, a afirmat că primarul Aurelia Fedorca a propus în ultima ședință de Consiliu Local, din septembrie, un proiect de hotărâre prin care se dorește să recruteze 8 persoane pentru 8 funcții publice.

Pe ce poziții vor lucra cele 8 persoane, consilierii locali nu au fost informați însă.

În ciuda împotrivirii consilierilor locali PNL, proiectul de hotărâre a trecut, deoarece restul consilierilor PSD și ALDE au votat pentru.

”Noi nu avem documentațiile, noi consilierii, de aceea obiectăm. Puteți să verificați ultima hotărâre, dacă a fost publicată cu 5 zile înainte”, a declarat Babici.

De asemenea, Marius Babici o acuză pe primărița Fedorca de lipsa transparenței.

”Cum e la București în Parlament, așa e la noi în Negrești-Oaș. Cumpără, prin angajare, oameni. Trebuie să publice de două ori pe an lista angajaților cu încasările și toate sporurile. Nu apare nicăieri numărul angajaților, pe ce compartimente, ce funcții, ce salarii. Nimic nu se publică și nu ne dă nicio informație ca să nu o putem ataca. Încă mai studiez problema ca să vă pot spune”, a declarat Marius Babici, șeful PNL Negrești – Oaș.

Liberalul Babici a mai afirmat că Fedorca și consilierii PSD, ajutați de cei din ALDE, angajează cele 8 persoane în funcții publice pentru a atrage și alte voturi, făcând referire atât la alegerile prezidențiale care se apropie, cât și la alegerile locale de anul viitor.

”Cea mai mare firmă angajatoare din Negrești Oaș este PRIMĂRIA!
La ultima sedinta a consiliului local din luna septembrie 2019 s-au mai aprobat 8 funcții publice care vor fi ocupate prin recrutare. Cu toata opoziția consilierilor PNL, proiectul de hotărâre a fost votat de toți consilierii PSD și ALDE. Cu aceste angajari PRIMARIA NEGREȘTI OAȘ va avea un număr de 145 angajați! Cred că este cea mai ocupată primărie din țară pentru un oraș comparativ ca număr de locuitori. Cum vor fi plătiți? Din taxele si impozitele locale ale cetatenilor!
Scopul acestei afaceri ?Campania electorala care se apropie!”, a fost mesajul lui Babici, pe Facebook.

Tot Babici a afirmat că primăria nu are doar 145 de angajați. Doar 145 lucrează în interiorul primăriei, însă la Muzeul Țării Oașului lucrează alte 17 persoane, 12 sau 13 la Poliția Locală și alți 5 la Casa de Cultură.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA