Unii lideri ai USR vor să intre la guvernare, pentru că e greșit ”să stea pe margine” și să fie doar ”guralivi” și ”molâi”

Deși Dan Barna, candidatul USR la Președinția României, susține că nu dorește intrarea partidului său la guvernare, se pare că, la nivel de dezbatere internă, cel puțin, unii dintre colegii săi de partid au altă părere.

Unul dintre aceștia este deputatul Stelian Ion, care a postat un mesaj pe un forum intern al USR, prin care explică de ce propune intrarea la guvernare.

Acesta este mesajul postat de Stelian Ion, conform G4media:

”România a fost făcută din oameni care n-au stat deoparte”

Ne-am luptat crâncen timp de trei ani de zile în Parlament pentru a ne salva justiția și democrația.

Acum Dragnea e la locul său, PSD-ul a fost înfrânt la europarlamentare, iar Dăncilă a fost exmatriculată.

Lumea are de la noi așteptări enorme și nu mai are răbdare. Putem alege să luptăm în continuare, să fim în centrul acțiunilor de luptă anti PSD, dar de data aceasta cu muniție chiar din Guvern, sau putem alege să fim spectatori la piesa în care alții salvează sau încearcă să salveze justiția/democrația.

Părerea mea este că greșim dacă stăm pe margine. Nu putem lăsa PNL-ul de capul său. Trebuie să fim acolo. Ăsta a fost votul din 26 mai! Lumea ne vrea acolo.

Eu cred că ar trebui să ne asumăm câteva portofolii, cel puțin justiția și mediul. Nu putem lăsa aceste domenii pe mâna altora. Sigur, ne vor pune bețe în roate, nu putem da OUG-uri pe justiție, dar putem folosi asumarea răspunderii guvernului pentru un pachet legislativ f. bun pe aceste domenii. Să intri acum la guvernare pare un gest nebunesc, dar care este partidul cel mai curajos din Parlament? PNL-ul? Dacă trece un asemenea pachet, am făcut o treabă excelentă, dacă nu trece de parlament și se adoptă o moțiune de cenzură măcar plecăm cu fruntea sus că ne-am luptat și încercăm anticipate.

Rămânând cuminți pe margine în următoarele zile se va vorbi doar despre PNL, Iohannis, iar noi vom fi considerați ca ăia guralivi și lași. Ioahannis va fi președintele care a alungat PSD de la guvernare, PNL va fi partidul matur, responsabil, care pune interesul țării mai presus de interesele proprii și care își asumă curajos guvernarea, iar noi ne vom uita năuciți de pe margine.

Așa că ar trebui să mergem la Cotroceni cu propunere de premier sau măcar cu propunere de miniștri pt justiție/mediu. Mandatul trebuie să fie unul clar, cu foaie de parcurs bine stabilită:

· alegerea primarilor în 2 tururi,

· desființarea SS și alte măsuri pe justiție,

· abrogarea legii recursului compensatoriu,

· eliminarea pensiilor speciale,

· eliminarea PNDL-ului,

· corectarea sau abrogarea Codului administrativ,

· corectarea aberațiilor generate de OUG 114

· stoparea defrișărilor

· pregătirea legislației pt. alegeri anticipate.

Din acest guvern nu pot face parte persoane fără pregătire, cu probleme de integritate, sau susținători ai USL-ului de tristă amintire.

Dacă vom fi refuzați lumea va înțelege ce jocuri se fac…

Eu știu că USR este un partid curajos, nu molâu. Trebuie sa jucăm tare, să turăm motoarele la maxim, să intrăm la rupere. Asta așteaptă lumea de la noi, nu să stăm școlărește în bancă, așteptând să ne vină rândul.

Am trimis acest punct de vedere către membrii CP, ne vom consulta luni seară și vom trage niște concluzii, dar cred că subiectul este foarte important și contează părerea tuturor membrilor. Așadar, ce ziceți, alegem să stăm de o parte, sau intrăm în ring?”

 

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *