Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului Doinei Feher. Kereskenyi transmite să nu o punem la zid, iar Albu a mulțumit presei locale care nu critică

În ședința de consiliu local, consilierii au votat în unanimitate proiectul de hotărâre  privind încetarea mandatului de viceprimar al Doinei Feher, implicată în scandalul locuințelor ANL. La presiunile venite din partea partidului PNL, viceprimărița a fost nevoită să își dea demisia.

Scandalul locuințelor ANL a stat multă vreme pe buzele tuturor, după ce s-a aflat că viceprimarul Doina Feher, care a fost și președintele comisiei care verifică și validează dosarele celor înscriși pe listă pentru a obține o locuință prin programul ANL, și-a trecut fiul, Andrei Micle, pe lista finală.

Astăzi, după ce toți consilierii locali și-au dat acordul pentru încetarea mandatului Doinei Feher, iar primarul Kereskenyi și viceprimarul Albu și-au exprimat regretele pentru plecarea fostei viceprimărițe din consiliul local.

Kereskenyi o regretă pe Feher și chiar o apără. Edilul a transmis că nu trebuie pusă la zid pentru fapta sa și a ținut să-i aprecieze munca depusă în mandatul său de 3 ani ca viceprimar la municipiului Satu Mare.

Viceprimarul Albu a ținut să le mulțumească acelor ziariști (care nu s-au aflat în sală), dar care au avut și un alt punct de vedere în scandalul locuințelor ANL, diferit de majoritatea presei locale. Cu alte cuvinte, a ținut să le mulțumească acelora care nu i-au criticat colega sau pe domnia sa, de asemenea implicat în scandal.

De asemenea, aleșii locali au votat tot în unanimitate și celelalte două proiecte de pe ordinea de zi, unul privind aprobarea rectificării Bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Satu Mare, pe anul 2019 și al doilea proiect, privind aprobarea rectificării Bugetului de venituri şi cheltuieli al TRANSURBAN S.A. Satu Mare, tot pe anul 2019.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *