„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi

0

Pe 20 octombrie, comuna Păulești și toate localitățile aparținătoare, au sărbătorit Festivalul Recoltei 2019, ediția a II a. Platoul din fața primăriei a fost arhiplin de invitați.
La ora 13:00 s-a dat startul festivalului așa cum se cuvine. Un moment deosebit care a făcut parte din program a fost premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Cu ocazia Festivalului Recoltei, ce s-a dovedit a fi un succes, astfel că primarul Zenoviu Bontea a decis să facă din el o tradiție, locuitorii comunei și celorlalte sate aparținătoare, și-au prezentat produsele agricole și  culinare.
Comuna Păulești, localitatea Amați, Petin sau Rușeni, au venit cu preparate pregătite în casă, cu bucate de sezon și au amenajat totul ca de sărbătoare. „Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 1

„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 2
„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 3

„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 4„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 5

Festivalul Recoltei a fost ocazia potrivită pentru ca elevii talentați ai Școlii Generale Păulești să se exprime pe mica scenă din localitate și să-și arate talentul la muzică ușoară și populară, dar și la dans.

Pentru că au fost prezenți o mulțime de copiii, primăria a pregătit pentru cei mici și un moment de dans cu celebrele și îndrăgitele personaje din desene animate Mickey și Minnie, spre bucuria lor.

Nici pentru cei mai mari distracția nu a lipsit, astfel că, fetele s-au distrat în ghetele de Kangoo Jumps, alături de Melinda, cea care a pregătit momentul. Invitații au avut ocazia să vadă și programul majoretelor și dansuri ale copiilor Școlii Gimnaziale Păulești.

„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 6„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 7

Cea de-a doua ediție a Festivalului Recoltei 2019 de la Păulești s-a încheiat cu un moment artistic oferit de Zaha Lavinia & Marcel Pișcorean, alături de formație.

Publicată de Zenoviu Bontea pe Duminică, 20 octombrie 2019

Publicată de Zenoviu Bontea pe Duminică, 20 octombrie 2019

Alături de primarul Zenoviu Bontea au fost și câțiva din colegii de partid. „Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 8

Cu această ocazie, Primăria Păulești a inaugurat și un dispensar, în localitatea Amați. Dispensarul a oferit consultații gratuite în data de la 20.10.2019.
Clădirea este o fostă grădiniță  abandonată, care a fost reabilitată și transformată radical, astfel că din 20 octombrie, anul acesta, locuitorii au un dispensar medical uman cu cele mai bune condiții și care respectă„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 9 toate normele în vigoare.

„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 10„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 11„Festivalul Recoltei” de la Păulești, o tradiție. Distracție și voie bună la cea de-a doua ediție și dispensar inaugurat în aceeași zi 12

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.