Ceremonial prilejuit de Ziua Armatei, la Satu Mare. Evenimentul a continuat la Carei

Ziua Armatei a fost astăzi, 25 octombrie, sărbătorită în tot județul Satu Mare. Dacă unii au sărbătorit în avans (Negrești Oaș), locuitorii municipiului Satu Mare au celebrat la Monumentul Ostașului Român, începând cu ora 15:30, atunci când s-a dat startul evenimentului.

Pe platoul din fața Monumentul Ostașului Român au avut loc ceremonialul militar și o slujbă religioasă, ca de fiecare dată, pentru a comemora pe soldații care au luptat pentru eliberarea ultimului petic de pământ românesc, din Transilvania de Nord.

Ceremonial prilejuit de Ziua Armatei României, la Satu Mare s-a desfășurat în prezenţa premierului demis al României, Viorica Dăncilă, respectiv a miniştrilor demiși Gabriel Leş-ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor-ministrul Afacerilor Interne, Petre Daea-ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prefectul Darius Filip, dar și primarului municipiului Satu Mare Kereskenyi Gabor, viceprimarul Adrian Albu, președintele Consiliului Județean Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, deputatul Romeo Nicoară și consilierul județean Adrian Cozma, printre alții. Chiar și Dan Barna, prezent la Satu Mare, a ținut să fie prezent la ceremonie, deși nu acesta fostul scopul vizitei sale Satu Mare.

Sute de  sătmărenii au fost prezenți la ceremonia prilejuită de Ziua Armatei, ca în fiecare an.

S-au depus coroane la Monumentul Ostașului Român din partea Guvernului României, a Ministerului Apărării, primăriei Satu Mare, a Consiliului Județean, etc.

Evenimentul desfășurat la Satu Mare s-a încheiat cu defilarea cadrelor militare. De la ora 17:30, evenimentul continuă la Carei, acolo unde și președintele Klaus Iohannis se va alătura evenimentului.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *