Ziua Armatei României, la Carei. Președintele României, Klaus Iohannis, așteptat în aplauze de mii de oameni din județul Satu Mare și județele învecinate

Ziua Armatei României a continuat în municipiul Carei, astăzi, 25 octombrie 2019. La manifestările prilejuite de această sărbătoare, au fost prezenți înalți demnitari ai statului român, printre care preşedintele ţării, Klaus Iohannis, care a mai fost prezent la Carei, de Ziua Armatei, în 2016.  Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, ÎPS Andrei Andreicuţ, generali de armată şi alţi oficiali de la nivel naţional, teritorial şi judeţean au mai fost prezenți în municipiul Carei. 

Mii de oameni au participat din judeţul Satu Mare, precum şi din judeţele învecinate încă de la ora 14.00 în municipiul Carei la exercițiile demonstrative, prezentarea de tehnică militară și atelierul de tehnici de supraviețuire. Apoi de la ora 17.00 la Ansamblul monumental „Glorie Ostașului Român” s-a desfăşurat ceremonia militar-religioasă, urmată de depuneri de coroane și jerbe de flori și ceremonie de acordare de distincții Drapelelor de Luptă ale unor unități militare, simultan cu survolarea zonei de către aeronave ale Forțelor Aeriene Române și cu sosirea „Ștafetei Veteranilor”, care a plecat din capitală pe 17 octombrie.

Parada a fost una spectaculoasă în localitatea în care s-a eliberat de sub ocupaţie străină ultimul petic de pământ ce aparţine neamului românesc.

Președintele țării, Klaus Iohannis a fost acel mai așteptat dintre invitați. A fost întâmpinat cu aplauze, a făcut o baie de mulțime, iar oamenii au dorit să-și facă poze cu șeful statului.

Ziua Armatei de la Carei s-a încheiat cu retragerea impresionantă cu torțe a detaşamentul este constituit din militari aparținând Batalionului 811 Infanterie „Dej” și Muzicii Militare a comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare şi pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare.




Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *