Lucrările de întreținere de la Autostrada Codrului au dat chix la prima ploaie. Oamenii sunt mai mult decât revoltați de incompetența conducerii CJ Satu Mare!

Dezastrul păstorit de UDMR la nivelul județului Satu Mare este, probabil, fără precedent. E un dezastru acompaniat de un ridicol îngrozitor, combinat cu incompetență și nepăsare.

Deunăzi, vă prezentam modul penibil în care președintele CJ Satu Mare, Csaba Pataki, încerca să-și facă campanie electorală, pretinzând că, în al doisprezecelea ceas, instituția pe care o conduce se implică în limitarea dezastrului ecologic de pe Autostrada Codrului(DJ193A).

Cu ocazia plimbării – ce avea să se dovedească una fără rost – propaganda lui Pataki anunța următoarele:

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și vicepreședintele Ioan Rus au verificat astăzi calitatea lucrărilor începute în cursul zilei de luni, 21 octombrie. Prin realizarea acestora se va reduce cantitatea de praf din atmosferă produsă de traficul rutier, se vor îmbunătăți condițiile de circulație, iar din punct de vedere tehnologic se protejează sistemul rutier realizat anterior”, afirma pe pagina CJ Satu Mare, în data de 25 octombrie.

Oamenii își exprimau, la momentul respectiv, scepticismul, în legătură cu demersul lui Pataki…

 

O săptămână mai târziu, cu ocazia înrăutățirii condițiilor meteo – fără să fie, totuși, vorba de vreun uragan, sau de ploi torențiale intense – același drum arată așa, conform Sătmărenilor care trăiesc în zonă…

 

Se pare că oamenii au avut dreptate când susțineau că e nevoie de fapte, nu de vorbe. Starea groaznică a drumului arată că Pataki e preocupat doar de vorbe. Fapte, deloc!

Oamenii, ajunși la exasperare de atâta incompetență, reclamă public bătaia de joc la care sunt supuși…

Comentariile revoltate abundă pe rețelele de socializare… oamenii regretând că au ales să trăiască în zona Autostrăzii Codrului…

 

Recommended For You

About the Author: Ovidiu

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *