Pentru că știm că Primăriei din Negrești Oaș îi lipsește cetățeanul de onoare, imagini cu Liviu Dragnea, pentru prima oară de la încarcerare

Fostul şef al PSD, Liviu Dragnea, a fost fotografiat în această dimineață pentru întâia oară de la încarcerarea sa la Penitenciarul Rahova. După aproximativ 6 luni de când a fost închis, pe 27 mai 2019.

Dragnea a fost dus la Instanţa Supremă unde a depus contestaţie pentru a scăpa de condamnarea în procesul D.G.A.S.P.C Teleorman. Potrivit Digi24.ro, Liviu Dragnea a depus o contestaţie în anulare a pedepsei din dosarul angajărilor fictive. Dragnea speră să obţină anularea sentinţei care l-a trimis după gratii, de trei ani şi jumătate.

Liviu Dragnea, fostul lider al social democraţilor, a apărut fără mustaţă şi ceva mai slab, iar imaginile cu el au apărut în mai multe publicaţii centrale.

Contestaţia de anulare a fost depusă în octombrie. În cererea depusă de Dragnea, acesta invocă decizia Curţii de Apel Bucureşti privind compunerea completurilor de judecată de la instanta supremă. Dacă ar fi acceptată solicitarea, sentinţa de condamnare ar fi anulată, iar procesul se va rejudeca.

În felul acesta, Dragnea ar fi eliberat din închisoare, potrivit sursei citate.

Instanţa a decis, astăzi, amânarea procesului pentru data de 10 decembrie, la solicitarea lui Liviu Dragnea, iar asta pentru că fost lider PSD mai are nevoie de timp pentru a-şi angaja un avocat.

Foto: G4media

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *