Românii din diaspora au votat în număr record până la ora 20:00. Peste 9 milioane în țară

Până la ora 20:00, au votat 911.257 de români în Diaspora, dintre care 893.754 sunt votanți pe liste suplimentare, iar 17.503 au votat prin corespondență.

Cei mai mulți votanți, până în prezent, sunt la o secție din Londra. Multe persoane au votat și la Bruxelles și respectiv în Chișinău. La polul opus se află Teheran (Iran), unde nu s-a prezentat niciun votant, în Phenian (Republica Populară Democrată Coreeană) și Harare (Zimbabwe) s-au prezentat șapte oameni, iar în Luanda (Angola) au venit la urne opt persoane.

Votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor pentru desemnarea șefului statului a început în străinătate, vineri, 22 noiembrie, la Auckland, în Noua Zeelandă, la ora 01.00, ora României (ora 12.00 ora locală), la secția de votare nr. 17, cea mai îndepărtată secție de votare organizată în afara granițelor României.

Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile, duminică fiind ultima zi de vot.

Prezență la vota ora la ora 20:30 a fost de peste 9 milioane de români au votat la secțiile din țară.

Prezența la vot este de peste 49%, mai bună față de turul 1, când era de 47,66% la ora 20.00.

În mediul urban s-au prezentat cu 1,4 milioane de alegători mai mult față de mediul rural. Cea mai bună prezență s-a înregistrat în județele Ilfov (66,65%), Cluj (60,36%) și Sibiu (57%).

Mobilizarea cea mai slabă se înregistrează în județele Harghita (22,41%), Covasna (25,31%) și Vaslui (37,12%). Prezența finală va fi mult mai mică decât la turul 2 din 2014, când se înregistra un scor final de 62,04%.

Sursa: stiridiaspora.ro

Foto: Europa FM

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *