Elev din Satu Mare, rezultate fără precedent în învățământul informatic sătmărean

În perioada 20-24 noiembrie 2019, a avut loc cea de-a XI-a ediție a Turneului internațional de informatică, la care a participat și David Coroian, elev în clasa a XI-a B la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”. David este selectat din vara acestui an în lotul restrâns al României pentru olimpiadele internaționale de informatică și a reprezentat țara noastră, alături de alți elevi, la această competiție.

Turneul internațional de informatică Shumen (Bulgaria) s-a desfășurat pentru prima dată în anul 2009 la inițiativa lui Biserka Yovcheva și Emil Kelevedzhiev și este o competiție adresată exclusiv elevilor. În acest an participanții au fost peste 200, din peste 10 țări, între care cele mai puternice Rusia, România și Polonia (așa cum apreciază organizatorii).

David Coroiana participat în echipajul de 8 elevi (Ploiești & Câmpulung Muscel), coordonați de doamna profesor Daniela Lica. Așa cum deja ne-a obișnuit, Davids-a întors acasă cu un premiu – încununare a muncii depuse, fiind vorba despre o medalie de bronz. Această distincție are o semnificație specială, oferindu-i lui David posibilitatea de a solicita echivalarea cu nota 10 a probei de informatică a examenului de bacalaureat.

David este îndrumat la școală de d-na prof. Elenita Durla-Pașca, iar în Centrul Județean de Excelență, de către d-na prof. Nicoleta Șandor.Rezultatele lui David din acest an calendaristic sunt fără precedent în domeniul învățământului informatic sătmărean, așa că merită din plin aprecierea și susținerea noastră.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *