Campanie umanitară! Donații pentru tratamentul lui Noel și proteza lui Florin

Știm că trebuie să fim buni tot timpul, dar poate în această perioadă, odată cu spiritul sărbătorilor, putem fi puțin mai buni ca de obicei și să ajutăm cât de mult putem. De această dată pe micuțul Noel și pe tânărul Florin. Unul are nevoie de bani pentru un tratament costisitor i-ar salva viața, iar altul de o șansă la o viață aproape normală.

Pentru al zecelea an consecutiv, Direcția de Cultură a municipiului Carei, organizează o acțiunea umanitară pentru sprijinirea a doi semeni de-ai noștri care au nevoie de ajutor: Noel, care suferă de o boală rară gravă și Florin, orfan de tată, care lucrează pentru a avea grijă de mama și sora lui, și are nevoie de o proteză la mână, după ce și-a pierdut brațul într-un accident nefericit.

Povestea lui Florin, tânărul de doar 19 de ani, v-am mai prezentat-o cu ceva timp în urmă. Despre Noel însă, este prima dată. Boala lui Noel se numește amiotrofie spinală musculară, o afecțiune degenerativă cu transmitere genetică autozomal recesivă care afectează neuronii din măduva spinării, adesea și pe cei din trunchiul cerebral, ducând la moartea acestora cu pierdere de masă musculară și scădere de forță, spun medicii.

Dintre tipurile de SMA existente, Noel a fost diagnosticat cu SMA-1.
Aceasta este forma cea mai severă din punct de vedere al evoluției și prognosticului. Debutul este înainte de împlinirea vârstei de 6 luni. Copiii diagnosticați cu SMA-1 nu-și pot ține capul, dacă sunt ridicați în șezut, cad în față. Membrele lor pot fi mobilizate pasiv cu foarte multă ușurință

Astfel, persoanele care doresc să sprijine campania umanitară ”Să ajutăm împreună!”, pot face donații în bani pentru tratamentul lui Noel și pentru achiziționarea unei proteze pentru Florin, la Castelul Károlyi (camera 10), Centrul Cultural Carei, Biblioteca Municipală, în zilele lucrătoare, între orele 9-15, sau la evenimentele culturale, organizate de către Direcția de Cultură Carei, la Castel, Teatrul Municipal sau în aer liber, până în data de 31 decembrie.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *