Consilier local, despre cel de-al treilea pod: S-au pierdut mulți bani din cauza incompetenței administrative. Ce NU s-a făcut pentru reușita celui de-al treilea pod (zona ștradului)

În luna februarie a anului în curs, Primăria Satu Mare anunța că licitația pentru cel de-al treilea pod a fost anulată, iar primarul Kereskenyi Gabor dădea vina pe guvern la acea vreme, care ar fi majorat foarte mult salariul minim în domeniul construcţiilor.

“Din păcate, se pare că avem primele rezultate a lipsei totale de predictibilitate în ce priveşte măsurile Guvernului. Mă refer la măsurile în ce priveşte salarizarea, respectiv impozitele, măsurile fiscale. Devizele care fac parte din indicatorii tehnico economici au fost aprobate şi făcute în prima parte a anului 2017, de atunci s-a făcut două majorări ale salariului minim pe economie, respectiv de la 1 ianuarie 2019 este un salariu minim în domeniul contrucţiilor. Totodată s-a majorat brusc şi costul materialelor în construcţii, a combustibilului, ceea ce face că nu pot să depună ofertă serioasă la ora actuală aceste firme. Deşi au fost firme foarte serioase care au solicitat clarificări, s-au înregistrat pe SEAP, dar la urma unei nimeni n-a depus nicio ofertă, drept pentru care am anulat procedura şi am solicitat de la proiectant să recalculeze devizele conform noilor prevederi”, a spus primarul Kereskenyi la acea vreme, potrivit Portal SM. 

Ciprian Crăciun, într-un interviu acordat pentru sătmăreanul.ro, a deschis subiectul celui de-al treilea pod, care urma să fie construit în zona Ștrandului, și a relatat motivul pentru care licitația a fost anulată și ceea ce nu s-a spus.

Întrebat cum ar descrie guvernarea locală a UDMR în oraș și în județ, consilierul județean s-a referit doar la cea locală. Consilierul Crăciun a pus pe seama guvernării locale actuale UDMR-PNL, nereușită de a realiza cel de-al treilea pod, care urma să fie construit în zona Strandului, administrație pe care a numit-o incompetentă.

”Guvernul a alocat acea sumă de peste 80 de milioane, este cea mai mare sumă pe care a alocat-o guvernul României unei astfel de investiții în Satu Mare și au pierdut-o pentru că, după o perioadă scurtă de timp s-au mărit salariile, salariul minim și mediu, inclusiv în domeniul construcțiilor și atunci edilul nostru spunea că nu mai acoperă cheltuielile cu angajații și bineînțeles de aceea nu s-a prezentat nimeni la stadiul de fezabilitate. Cu toate astea, nu s-a făcut nici cerere către guvernul României, către Ministerul Dezvoltării Regionale, prin care să solicite o sumă în plus, „datorită” acestor creșteri salariale”.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *