ISU Someș Satu Mare, mereu la datorie! 153 misiuni şi situații de urgență gestionate într-o singură săptămână

Pompierii sătmăreni, de multe ori eroi, au intervenit în numai o săptămână la 153 de situații de urgență. Toate aceste misiuni s-au petrecut în perioada 2-8 decembrie 2019. Incendii, descarcerări, acordarea primului ajutor în cazul unor victime ale unor accidente, sunt doar câteva dintre misiunile pe care le-au dus ca capăt în mod profesionist, așa cum ne-a obișnuit, în județul Satu Mare.

”153 misiuni şi situații de urgență gestionate într-o săptămână

Perioada 02-08.12.a.c. a fost una încărcată pentru pompierii sătmăreni. Pe lângă cele 113 intervenții SMURD, salvatorii profesioniști au intervenit pentru stingerea a 3 incendii, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor victimelor rezultate în urma producerii a 2 accidente, au executat 2 exerciţii şi 28 de misiuni de recunoştere în teren”, a transmis ISU Someș Satu Mare.

De asemenea, Pompierii reamintesc, și cu această ocazie, importanța curățării periodice și întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum, doar de către personal autorizat și atrag atenția asupra riscului mare de producere a incendiilor prin utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *