Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Satu Mare, finanțate din Fondul de Mediu

Un număr de 5 stații staţii cu câte 2 puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice vor fi instalate în municipiul Satu Mare, finanţate din Fondul pentru Mediu, iar proiectul a fost aprobat de către consilierii locali.

Prin acest program, primăria municipiului Satu Mare beneficiază de suma de 950.000 de lei, pentru montarea a cinci staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, acestea contribuind la dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică la nivel naţional.

”Mă bucur că putem deja începe dezvoltarea reţelei naţionale de alimentare a maşinilor electrice. Eco-mobilitatea este o prioritate a mandatului meu de ministru. Avem o problemă reală cu calitatea aerului în marile aglomerări urbane, iar traficul rutier este unul dintre principalele surse de poluare a aerului. Prin stimularea electro-mobilităţii, vom putea să scoatem poluarea din oraşe şi să ne bucurăm toţi de un mediu mai curat”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, citat în comunicatul transmis de instituţie.

Vor fi instalate 5 staţii cu câte 2 puncte de reîncărcare în următoarele locaţii: Str. Bujorului, Bulevardul Lucian Blaga, Strada Decebal, Bulevardul Traian şi Piaţa Romană.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *