Iohannis răspunde provocărilor timișorene ale lui Orban Viktor, liderul ungar al partidului iliberal FIDESZ:” Nu sunt interesat de subentități ale UE!”

Prezent, de curând la Timișoara, Premierul Ungariei, Orban Viktor, a lansat, în stilul populiștilor naționaliști revizioniști din ultimul timp, a lansat tot soiul de provocări, în care a folosit – fără acordul reprezentanților săi – inclusiv numele României.

Un astfel de exemplu este și oferta adresată României de a se alătura unui proiect unionist al Europei Centrale, ca uniune în interiorul Uniunii Europene…

”inclusiv cu România, să construim o nouă Europă Centrală care să fie o regiune competitivă, una dintre cele mai competitive ale lumii, acolo unde forţele noastre să fie legate de cale ferată rapidă şi marea noastră problemă va fi ce să ne facem cu muncitorii care vin din Europa Occidentală să se angajeze la noi”, a declarat Viktor Orban.

Răspunsul României nu a întârziat, prin vocea Președintelui țării, Klaus Iohannis: acesta a refuzat orice asociere cu proiecte ce promovează subunități în interiorul UE…

Eu mă implic pentru Uniunea Europeană, nu pentru altă entitate pe care am crea-o în plan mai mic și mai apropiat. Nu sunt de părere că trebuie să deschidem noi falii în cadrul Uniunii Europene, dimpotrivă, trebuie să ne implicăm, fiecare cât poate de bine, pentru a închide faliile existente. Avem în continuare încă falia Est-Vest, care are origini istorice. Se știe foarte bine, este o falie care vine pe fosta Cortină de fier și eu m-am implicat foarte mult și rămân foarte implicat pentru a o închide. Există, pe de altă parte, în cadrul Uniunii Europene anumite abordări, ca să zic, principial ușor diferite, între Nord și Sud și aici trebuie să intervenim. Eu nu o să mă implic niciodată pentru a crea subentități în Uniunea Europeană, care ar deschide noi și noi falii. Este o abordare pe care eu nu o voi sprijini”, a declarat, marți, Președintele României.

Reamintim că Iohannis este laureat al Premiului ”Charlemagne” pe anul 2020, tocmai pentru implicarea sa în promovarea unității europene.

 

Citiți și…

Iohannis, laureat al Premiului Charlemagne pe anul 2020

Recommended For You

About the Author: Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *