Încă un prost de la PSD – Adrian Solomon: Ciocu’ mic, acum noi suntem în Opoziție!

Toată prostia din țara asta pare că s-a adunat la vârful PSD, sub mandatul de Președinte al Social-Democraților al lui Liviu Dragnea.

La auzul veștii că cel mai ”foarte performant” Parlament din istorie tocmai vrea să dubleze alocațiile la copii și să scadă cota de TVA (inițiativă chiar a unor parlamentari PNL grupați în jurul lui Florin Roman), ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a ieșit public marți pentru a transmite că deficitul va ajunge la 5%, dacă se merge înainte cu cele două măsuri legislative, dar și că astfel de ”ambiții” ale politicienilor sunt ”copilărești și prostești”.

”Ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este văzut pe piețele internaționale (…) Politicienii români trebuie să înțeleagă că nu fac rău PNL sau ministrului Cîțu, ci românilor. Piețele nu așteaptă până la votul din plen. Cred că în zilele următoare vor fi presiuni pe cursul de schimb. Este o ambiție copilărească, ca să nu spun prostească a unor politicieni”, a declarat Florin Cîțu.

Unul dintre pesediști, cu certe incapabilități de a face calcule aritmetice simple, Adrian Solomon, a recunoscut că un s-a gîndit la o evaluare a impactului financiar al măsurii de dublare, a doua oară într-un an, a alocațiilor copiilor…

„Da, va face (evaluarea, n.r). În timp ce lucrează la buget, va face şi acest calcul şi ne va spune. Ce să vă facem? Credeţi că Guvernul PSD ştia, când s-au dublat în Parlament alocaţiile, cât era impactul? A aflat. (…) Pentru copii e un lucru foarte bun”, a susținut Adrian Solomon, dând de înțeles că filosofia legislative a domniei-sale este ”lasă că vă arătăm noi, dacă tot ne-ați trimis în Opoziție”.

Pentru o astfel de gândire politică defectă, Adrian Solomon, de la PSD este candidat cert la distincția de caraghiosul săptămânii…

 

Recommended For You

About the Author: Redactia

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *