Președintele executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Patronul Tehnic Asist și Valer Marian, achitați

0

Preşedintele executiv al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat astăzi, 23 decembrie a.c.,, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. În primă instanţă, în acelaşi dosar fiind achitat fostul senator Valer Marian şi patronul firmei de construcţii de drumuri Tehnic Asist, Mirel Vlas.

Mircea Govor a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, cu o perioadă de încercare de patru ani, pentru primul capăt de acuzare din rechizitoriu şi l-a achitat pentru celelalte două capete de acuzare din acelaşi dosar, potrivit Tribunalului Satu Mare. Primul capăt de acuzare se referă la şantajarea unui avocat din oraş, iar celelalte la şantajarea unui primar din judeţ şi al unui director de instituţie.

Instanţa a dispus confiscarea sumei de 124.800 lei, ce a făcut obiectul infracţiunii de şantaj descrise în cuprinsul rechizitoriului, şi menţine măsura sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând acestuia.

În acelaşi dosar au fost achitaţi fostul senator Valer Marian, acuzat de complicitate la şantaj în cazul primarului şi patronul Tehnic Asist, Mirel Vlas.

Dosarul a fost instrumentat de procurorul DNA Cristian Ardelean, cercetat în prezent de Adina Florea, la Secția Specială, pentru că ar fi încercat să intimideze judecători de la Curtea de Apel Oradea.

Cazul a fost trimis în judecată în 2016 la Instanța Supremă și declinat, pe motiv de de competență, la Tribunalul Satu Mare. La Înalta Curte, în premieră națională s-au exclus din dosar toate interceptările realizate cu ajutorul SRI.

Mircea Govor a fost arestat preventiv în perioada 23 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016 în urma unor percheziţii, el fiind preşedinte al filialei judeţene a PSD la acea vreme. Procurorii DNA Oradea au dispus în 26 aprilie 2016 trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Mircea Govor, pentru trei infracţiuni de şantaj în formă agravată, şi a senatorului Valer Marian, pentru complicitate la şantaj în formă agravată. Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii locale, ar fi şantajat un avocat, un primar de comună şi un fost şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, potrivit G4media.ro.

Liviu Dragnea și Victor Ponta au fost audiați ca martori în dosar.

Sentinţa poate fi atacată în apel, în termenul legal de 10 zile, la Curtea de Apel Oradea.

Acuzațiile procurorilor:

  1. În perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența inculpatului Vlas Mirel, administrator al unei societăți comerciale, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că, în ziarul respectiv, vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.
    • În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.
    • Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de inculpatul Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat.
    • Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.
  2. În perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatului Valer Marian și folosindu-se de influența pe care o aveau asupra aceleiași publicații, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.
    • Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de inculpatul Vlas Mirel.
  3. În perioada august-septembrie 2013, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-și autoritatea și influența deținute de calitate de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, precum și de influența pe care o avea asupra aceleiași publicații cotidiene locale, a constrâns un inspector șef interimar al ITM Satu Mare, pentru ca acesta, în exercitarea atribuțiunilor sale de serviciu, să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancțiuni contravenționale persoanelor agreate politic de Govor Mircea Vasile(în speță, primarii din același partid cu el, din județul Satu Mare).
    • Constrângerea a constat în proferarea unor amenințări directe cu destituirea din funcție, în publicarea unor articole denigratoare în presă, respectiv în efectuarea unei vizite de lucru de către Inspectorul General de Stat în Inspecția Muncii, la solicitarea inculpatului.
    • Scopul urmărit de inculpat, pe lângă obținerea unui folos pentru altul, (neaplicarea unor amenzi primarilor agreați în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM), a vizat trei paliere:
      – de a asigura un folos nepatrimonial pentru sine, în sensul de a dobândi, în fața membrilor partidului pe care îl conducea de puțin timp, o reputație de un bun președinte, capabil să apere interesele lor în cazul în care aceștia ar fi sancționați de instituțiile deconcentrate,
      – de a-și subordona instituția publică respectivă intereselor sale patrimoniale, în contextul în care Govor Mircea Vasile și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați.
      – de a obține un folos material pentru altul (neaplicarea unor amenzi primarilor de aceeași culoare politică în cazul constatării unor abateri pe linia relațiilor de muncă de către inspectorii ITM).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.