Calendarul sărbătorilor legale în 2020. Câte zile libere vor avea angajații din țară

În anul 2020, Codul Muncii, legea care stabileşte numărul zilelor libere acordate angajaţiilor din România, pevede 15 zile de sărbătoare legală – zile libere. Din cele 15 zile nelucrătoare de sărbătoare legală, 11 pică în timpul săptămânii. Deoarece 4 dintre cele 15 zile zile nelucrătoare de sărbătoare legală pică în weekend, salariaţii care au un program de lucru de luni până vineri se vor bucura de doar 11 zile libere, potrivit ZF.ro

Zilele libere în 2020 sunt:

1 ianuarie (miercuri) – Anul Nou
2 ianuarie (joi) – A doua zi după Anul Nou
24 ianuarie (vineri) – Ziua Unirii Principatelor Române
17 aprilie (vineri) – Vinerea mare
19 aprilie (duminică) – Paste Ortodox
20 aprilie (luni) – A doua zi de Paşte Ortodox
1 mai (vineri) – Ziua Muncii
1 iunie (luni) – Ziua Copilului
7 iunie (duminică) – Rusalii
8 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
1 decembrie (marţi) – Ziua Naţională a României
25 decembrie (vineri) – Crăciunul
26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi a Crăciunului

Important de știut: ngajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii.

Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei, potrivit sursei citate.

Recommended For You

About the Author: Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *