Care este starea căţeluşei Lia, cea mutilată de o petardă (VIDEO)

0

Căţeluşa Lia, cea mutilată de o petardă aprinsă, după ce i-a fost introdusă în gură de mai multe persoane se simte mai bine. Psihic însă mai are de recuperat.

Salvatorii ei au postat joi un filmuleţ unde se poate vedea că Lia mănâncă şi bea apă. Căţeluşa a trecut prin chinuri de neimaginat, însă începe să îşi revină, au anunţat, joi, cei de la Free Life, postând şi un clip video în care se vede că patrupedul face paşi spre recuperare.

După cazul șocant care a făcut turul televiziunilor și al ziarelor, cei de la Sătmarul Verde au deschis o petiție, pe care sute de sătmăreni au semnat-o până la ora actuală pentru intrzicerea petardelor în județul Satu Mare. De asemenea, mai mulţi oameni au scris o petiţie naţională pentru pedepsirea celor care au mutilat-o pe Lia.

Dosarul căţeluşei căreia i-a explodat o petardă în gură a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, iar Asociaţia FreeLife Satu Mare este cea care a preluat patrupedul, care pare să se simtă mai bine.

Lia trăia pe stradă și are între 7-8 ani, era sterilizată şi hrănită de cetăţeni până la momentul incidentului.

Așa cum am mai scris și noi, suspecţii principali în cazul patrupedului rănit de o petardă care i-a explodat în gură ar putea fi un grup de copii, potrivit poliţiştilor sătmăreni care au deschis un dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor.

Potrivit polițiștilor, în urma anchetei, s-a descoperit că petarda nu a explodat în gura animalului, iar rănile ar fi produse din exterior.

❤🐕 ….putin cate putin papam…😄

Publicată de Asociatia Freelifesm pe Joi, 2 ianuarie 2020

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.