Aventura soților Bertici din Satu Mare se apropie de final. Au traversat un lac înghețat și au ajuns în cel mai friguros oraș din lume, la -45 de grade

Attila și Kinga Bertici, cei doi sătmărenii care au plecat înainte de sărbători cu un Duster  în Siberia, cel mai friguros loc de pe pământ, au ajuns la Yakutsk, cel mai rece oraș din lume. Cei doi soți ar trebui să ajungă la destinația finală, satul Oimiakon, ”polul mondial al frigului”, joi. La Oimiakon vor fi joi în jurul a -45 de grade.

”Dragilor, după 580 de kilometri din orașul Aldan, pe viscol și pe drumuri acoperite cu zăpadă, am traversat râul Lena, înghețat, (17 kilometri) și am ajuns cu bine in cel mai friguros oraș din lume: Yakutsk! NEO rezistă cu brio!”, a scris Attila Bertici pe Facebook.

Aceștia au postat și episodul 32 al vlogului lor în care prezintă urmăritorilor cum arată un sat din Yakutia, Siberia, unde iarna ține 9 luni de zile pe an.

Până la Oimiakon, cei doi mai au de parcurs 1.000 km, iar drumul până acolo este fără asfalt și fără semnal la telefon, în afară de mici porțiuni locuite.
”Mâine dimineața pornim spre Oymyakon. Până acum am parcurs 10. 500 kilometri au mai rămas 1 000 km până la Polul Frigului. Vom merge pe “Drumul Oaselor” pe un drum cu o istorie apăsătoare și foarte tristă. Vor fi 5 zile infernale cu condiții de drum și meteo extreme, dar cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuși! Pe acest traseu din păcate nu vom avea nici semnal de telefon și nici internet până la întoarcere in Yakutsk sau Aldan”, spune Attila Bertici.
Sursă Foto: Hello Siberia Expedition

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *