Retrospectiva primarului Zenoviu Bontea pe 2019. Străzi asfaltate, iluminat stradal, scoală reabilitată, dispensar, cămine culturale, realizate în anul precedent

Primarul localității Păulești, Zenoviu Bontea, a făcut retrospectiva anul 2019 și a prezentat în imagini toate realizările avute alături de colegii din Primăria Păulești în anul care tocmai s-a încheiat, pentru comuna Păulești și localitățile aparținătoare.

Aleșii locali trebuie să prezinte un raport de activitate în fața consiliului, la sfârșitul unui an, din punct de vedere legal. Primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea a considerat necesar ca oamenii din comună și localitățile aparținătoare să cunoască activitățile desfășurate în anul care a trecut și stadiul proiectele actuale, unele dintre ele fiind în faza de proiectare.

De la colectarea selectivă, la iluminatul stradal, asfaltarea mai multor străzi, cabinet medical, renovarea de școli, modernizarea căminelor culturale, până la organizarea de spectacole pentru locuitorii zonei Păulești, sunt doar câteva dintre proiectele care s-au realizat în localități precum Păulești, Amați, Rușeni.

Mai multe proiecte s-au concretizat pe parcursul anul 2019, iar alte proiecte importante sunt în faza de proiectare. Spre exemplu, întăbularea străzilor din comuna Păulești a fost de departe unul dintre cele mai grele proiecte de realizat în anul precedent, potrivit primarului Bontea.

Pentru a trage investiții ca aceste străzi să poată fi asfaltate, este nevoie ca aceste străzi, în special cele din cartierul nou, să aparțină domeniului public al comunei Păulești, a explicat primarul, unele dintre ele aparținând diverselor persoane fizice. Cu toate acestea, Zenoviu Bontea spune că după aproape 3 ani de muncă, în acest an va avea loc, cel mai probabil, asfaltarea străzilor din comună, aceasta fiind una dintre principalele cerințe ale cetățenilor.

”Este proiectul prioritar, pe care îl avem în vedere în 2020, la fel și introducerea gazului în cele trei sate: Amați, Rușeni, resepectiv Petin, pe străzile unde sunt”, a declarat primarul comunei Păulești.

Primarul Bontea a declarat că cel mai greu ”proiect” de realizat în anul care a trecut a fost…recuperarea timpului pierdut, perioada în care a fost, în mod ilegal, suspendat din funcția de primar al comunei Păulești.

”A fost greu la începutul lui 2019 să ne punem din nou pe rol (n.r. după ce a fost suspendat din funcție aproape un an) și să reluăm proiectele care au fost abandonate,, cum este dispensarul din Amați, cele aproape de finalizare, cum este Căminul de la Păulești sau școala generală de la Ambud”.

Cu toate acestea, primarul Zenoviu Bontea se poate mândri cu o mulțime de proiecte realizate în 2019 și altele în proiectare, cu finalizare în 2020.

 

Retrospectiva anului 2019

Publicată de Zenoviu Bontea pe Luni, 6 ianuarie 2020

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *