Oficial. Iranul a declanșat război împotriva SUA

Iranul a lansat marţi noaptea mai multe rachete asupra forţelor din Irak conduse de SUA, la cinci zile după ce o dronă americană l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani. Atacul a fost inițiat de pe teritoriul Iranului, iar rachetele folosite sunt balistice. Au fost atacate bazele militare Al-Assad şi Erbil, fără a exista însă victime, potrivit unui oficial american citat de USA Today.

Evenimentele s-au desfășurat chiar în timp ce liderii Congresului american aveau o întâlnire pentru a discuta pe tema Iranului.

Atacarea bazelor militare ale SUA de către Iran înseamnă practic declanșarea războiului. De acum înainte este clar că acțiunile vor trebui susținute inclusiv de NATO și UE, adică de întreagă lume occidentală, inclusiv România.

„Totul e bine! Rachete lansate din Iran asupra a două baze militare din Irak. Evaluarea pierderilor şi a pagubelor are loc chiar acum. Până acum, totul e bine! Avem cea mai puternică şi bine echipată armată din lume, de departe! Voi face o declaraţie mâine dimineaţă”, a scris președintelui american, Donald Trump, pe Twitter.

Recommended For You

About the Author: REDACTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *