Ambasadorul Republicii Belarus în România, la Satu Mare. Interes pentru colaborări în domeniul economic, agricol, turistic, educaţional și medical

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, Andrei M. Grinkevich, în vizită la Satu Mare, în cadrul unei ședințe la Instituția Prefectului Județul Satu Mare. Acesta și-a manifestat interesul de a colabora cu județul nostru în domenii precum cel economic, agricol, turistic, educaţional și medical.

Subprefectul Altfatter Tamas a primit azi, 27 ianuarie, vizita Excelenţei Sale Andrei M. Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România.

La întâlnire au participat directorul de Cancelarie Adrian Cozma, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Daniela Culic, preşedintele DRW – Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Iuliu Cadar, şi inspectorul școlar general Călin Durla.

În cadrul discuţiei au fost dezbătute perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale de cooperare între Belarus și România, respectiv judeţul Satu Mare. În acest sens, Excelenţa Sa şi-a manifestat interesul pentru dezvoltarea unor viitoare colaborări în diferite segmente de activitate, precum cel economic, agricol, turistic, educaţional și medical.

În acest sens, ambasadorul a făcut o prezentare a Republicii Belarus, a principalelor puncte forte în ceea ce priveşte economia, educația și turismul, cu accent în special pe industria producătoare de utilaje grele.

De asemenea, Excelența Sa și-a manifestat intenția de a încheia un protocol de colaborare între unitățile școlare din Satu Mare și cele din Belarus, pentru un schimb de experiență în domeniul învățământului, respectiv un protocol de colaborare între muzeele din județul nostru și cele din țara pe care o reprezintă, în scopul dezvoltării turismului.

Belarus deţine peste 11% din piaţa mondială a producţiei de tractoare şi este pe primele locuri în ceea ce priveşte producţia de îngrăşăminte chimice, camioane şi autobuze, inclusive autobuze electrice.

Subprefectul Altfatter Tamas și-a arătat deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale în domenii de interes comun, prin realizarea, în viitor, a unor schimburi de experiență în special în domeniul economic.

Totodată, directorul de Cancelarie Adrian Cozma a subliniat faptul că județul Satu Mare are un potențial agricol mare, astfel că debutul acestei colaborări l-ar putea reprezenta organizarea unei expoziții regionale în domeniul agriculturii în județul Satu Mare, transmite Biroul de Presă al Instituției Prefectului Județul Satu Mare.

Recommended For You

About the Author: Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *