Decizie a CCR: Putem cumpăra în continuare cartele telefonice prepay, FĂRĂ buletin

0

Curtea Constituțională a României(CCR) a decis că ordonanța de urgență prin care se impunea că achiziționarea cartelelor telefonice se poate face doar pe bază de buletin este neconstituțională.

Acest OUG fusese impusă de Guvernul Dăncilă, după cazul Caracal. Conform acesteia, operatorii de telefonie mobile erau obligați să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay, motivul invocat de autorități fiind identificarea și pedepsirea celor care fac farse la 112, dar și reducerea timpilor de intervenție.

Curtea Constituțională s-a pronunţat marți asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind Ordonanța de Urgență care modifică legislația legată de sistemul pentru apeluri de urgență și comunicațiile electronice.

Sesizarea a fost depusă în septembrie 2019 de către Avocatul Poporului, care susținea, între altele, că O.U.G. nr. 62/2019 “afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești”.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că OUG este neconstituțională, în ansamblul său.

Argumentele CCR:

  • “Curtea a reținut că Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale.
  • Mai mult, Curtea a constatat că principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării”.

Sursa: Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.