PSD Satu Mare, pierdut în… democrație, sau, mai degrabă, eșuat într-un nefiresc revizionism baronial de anii 90 revigorat…

0

”Balotaz”, neicusorule, la PSD-ul local!

”Omul Aureliei” și ”alesul” lui Govor au ”înfrânt”, căzând pe egalitate perfectă, la prima tentativă de scrutin democratic.

Vineri, s-a mai făcut o încercare…care a eșuat, din nou.

Se pare că fostul președinte Govor, care încă are control asupra Comitetului Executiv din filiala sătmăreană a PSD, reușește să blocheze tot jocul democratic, până când i se face pofta…mai exact, până când ajunge președinte un personaj la fel de ”valoros”, precum domnia-sa.

Nu știm dacă ”valoare” înseamnă eficiență… politică în ”aventuri” ”odoreice”, precum cele ale d-lui Govor, când cu… vă amintiți… Vlas, Tehnic Asist, banii județului la dispoziția unui baron local…

Adică viitorul PSD ar trebui să fie tocmai…trecutul. E democrație, așa că dacă asta se vrea, să se voteze!

Metodele sunt ”de acolo”…

La anteriorul tur de scrutin, sursele noastre ne confirmă că votanții omului lui Govor ar fi fost împinși spre a-și fotografia votul, pentru a-și convinge patronul…spiritual că au respectat indicațiile – cum altfel, decât – prețioase…! E, așa, forțat, în spatele ușilor sediului PSD local un iz agresiv de baronialism kitschos de anii 90…

Se pare că trendul baronial e eficient, în condițiile în care PSD rămâne decapitat, pierdut într-un provizorat de cadre democratice, pe care nu le poate folosi în interes democratic, tocmai…!

Cert este că și interimarul de la Centru, Ciolacu, a rămas bulversat de acest blocaj politic, dar și de cum răsună loviturile între pesediști, în surdină. E luptă la baionetă, mută, însă sare sângele, când interacționează taberele. Mințile lucide din PSD se întreabă dacă e înțelept a deschide răni așa adânci.

În tăcere precaută, se gândesc oamenii serioși că e necugetat a-ți tăia venele, cu scopul de a reinstaura ”baroniada” demult apusă.

Autoflagelarea PSD este una agresiv-auto-erotică: așa se manifestă narcisismul baronilor de pe vremea lui Cozmâncă, Năstase, Oprișan (e adevărat că Oprișan supraviețuiește, încă, aproape cu grație de ”căprioară”)…

Deci viitorul PSD-ului local va avea, în compoziție, elemente baroniale, rămâne de văzut în ce procent și la ce nivel de conducere. Pe moment, PSD e bulversat de regulile democrației prezentului, deși se luptă cu propriul trecut, unul revanșard, avid de putere, dornic de un acerb revizionism – similar unei morți anunțate.

Dincolo de comentarii, ce merg excesiv la esență, rămâne neclară o întrebare simplă: PSD n-a învățat nimic din greșeala USR de a deschide lupta internă pentru putere, cu câteva luni înainte de alegeri?! Care poate fi miza dorinței de putere mascată în revizionismul baronial – alianța la ciolan cu UDMR?

Vom monitoriza situația…

Cert este că PSD e departe de a avea o conducere coerentă, legitimă, în viitorul apropiat. Implicit, se va rămâne în provizorat – de altfel, s-a decis că un interimar va fi ales în Comitetul Executiv Național, săptămâna viitoare.

Ce contradicție delicioasă, totuși – eșuat în șuvoiul vivace al democrației, PSD-ul sătmărean pare că-și caută salvarea, ajungerea la liman, prin reinstaurarea unei realități antidemocratice: baronialismul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.