Marian Torok, un primar PSD serios, a trecut la PNL. Renunțarea sa pare un protest față de dictatura, care se prefigurează în proxima epocă ”govor”- iană în PSD

0

Medieșeanul Marian Torok este recomandat de tot ce-a făcut, atât ca viceprimar al uneia dintre cele mai mari comune din județ, dar și ca primar interimar, de când preluat postul vacantat de incompatibilul Radu Iancu.

 

Torok a anunțat printr-o postare pe Facebook că a ales să devină liberal, în condițiile în care PNL ar fi un spațiu politic, în care ”libertatea cuvântului, dialogul și comunicarea sunt prioritare”.

 

Viziunea sa politică e una articulată – susține acesta – în jurul proverbului ”omul sfințește locul”, iar energia pe care Torok a arătat-o în activitatea sa de la Primărie, în ultimii patru ani, îl recomandă în acest sens.

 

”Dragi medieșeni! Proverbul ,,Omul sfințește locul” face referire la acei oameni, în urma cărora se pot constata o serie de realizări, oameni integri și curajoși, care prin exemplul personal aduc schimbări benefice mediului în care trăiesc. Acest model vreau să-l urmez și eu continuând proiectele începute și implementând altele noi, care pot schimba în bine viața noastră a celor ce trăim în Comuna Medieșu Aurit”, susține noul liberal, pe contul personal de Facebook.

 

Printre proiectele, cărora primarul Torok s-a dedicat, se numără reabilitări de drumuri, extindere de rețea apă în centrul comunei, modernizarea iluminatului public, introducerea gazului pe unele străzi din localitatea al cărei edil este.

 

Pe scurt, pare o achiziție bună a liberalilor, un probabil viitor primar al Medieșului Aurit, care arată preocupări pentru dezvoltarea localității sale, așijderea unor primari liberali, precum Bolojan sau Hava.

 

La despărțire, Torok explică și motivul pentru care a ales să meargă spre o formațiune politică, ce are în ADN-ul său libertatea:

 

”Fără întâlniri și discuții constructive, fără dialog și comunicare , continuând să rămân într-un mediu politic plin de orgolii și dezbinări interioare, unde dacă nu te conformezi întru totul ești EXCLUS din partid de niște oameni pe care până nu demult îi considerai prieteni nu voi putea face ce mi-am propus”, a afirmat Torok, pe contul personal de socializare, în momentul anunțării deciziei de despărțire de PSD .

Primarul de la Medieșu Aurit pare o ”achiziție” bună a PNL, iar, în interesul comunei pe care o conduce, îi urăm să obțină renumele de ”Bolojan de Medieșu”: în tot județul e nevoie de edili, care să arate preocupare pentru dezvoltarea comunităților, pe care le conduc.

Garanția dezvoltării pot fi, mai ales, proiectele finanțate din fonduri europene, pentru care noul liberal pare să arate, deopotrivă, interes și pricepere.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.