Jurnalistul Cristian Tudor Popescu critică Ordonanța Militară 2: Eficient ar fi fost să se folosească termenul ”interdicție”, nu doar ”se recomandă”… Sunt mulți inconștienți, pe care nu-i interesează decât să-și facă cumpărăturile la mall

0

 CTP a susținut că ar fi așteptat de la această a doua Ordonanță Militară o abordare mult mai hotărâtă…

”Mai simplu și mai dur ar fi fost să se pronunțe cuvântul „interdicție”, să se abandoneze cuvântul „recomandări”, pentru că nu vor fi foarte eficiente. Inșii care au ieșit și astăzi să se vânture prin lume, probabil că vor face treaba asta în continuare, fiind vorba de recomandări. Nu cred că vor abandona mulți dintre ei”, a susținut CTP. 

 

Cristian Tudor Popescu a concluzionat că această abordare ”blândă” din Ordonanța nr. 2 invită la o serioasă doză de responsabilitate din partea oamenilor: autoritățile au reacționat correct, cu măsură, mai trebuie să arătăm și noi responsabilitate…

”Modul ăsta prevenitor, blând, ia în considerare buna credință a oamenilor. Ori, autoritățile își fac treaba, organizarea mi se pare în continuare bună, dar mai trebuie și noi să ajutăm autoritățile. Ele nu vor să instituie starea de asediu, cum spuneau unii să scoată armata pe străzi și să nu mai circule nimeni. În continuare aceste măsuri iau în seamă și așteaptă de la noi sprijin prin comportamentul nostru.

Nu sunt sigur că va fi clar pentru acești… sunt mulți inconștienți, imbecili, cretini, iresponsabili, cărora puțini le pasă de ceilalți, pe care nu îi interesează altceva decât să-și facă cumpărăturile la mall. Sunt mulți cu care nu te înțelegi.

Au anunțat aceste măsuri gradual, pentru că aveau nevoie și de un context internațional și intern. Altfel, atunci când aveai 20 de oameni infectați și încă nu se produsese măcelul din Italia,  dacă veneau cu interzicerea circulației pe străzi, atunci știți ce ar fi urlat internetul și diversele site-uri? Ar fi urlat că este o conspirație mondială venită și în România, acești trădători de țară, nu e adevărat nimic cu coronavirusul, și-așa sunt destui care spun asta și acum, și ăștia vor să ne vaccineze, să ne bage cipul în cap ca să ne controleze. 

Mi se pare corect ce au făcut, mai trebuie să reacționăm și noi pe măsură”, a transmis Cristian Tudor Popescu.

 Citiți și..

ORDONANȚĂ MILITARĂ: Noi restricții impuse în contextul stării de urgență, pentru a eficientiza lupta cu coronavirusul în România: deplasarea la muncă, doar dacă nu se poate desfășura de la distanță!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.