OncoGen, un nume care e pe cale să intre în istorie: specialiștii OncoGen anunță producerea unui vaccin anti-coronavirus

OncoGen este un centru de cercetare din Timișoara, orașul dinspre care tot vin vești bune, despre români vindecați de coronavirus.

Săptămâna aceasta, specialiștii acestui centru de cercetare timișorean au anunțat că au terminat sinteza vaccinului și încep testele.

Centrul a anunțat pe contul de Facebook faptul că a terminat 1000 de doze și s-au demarat testele.

Mai este ceva timp, totuși, până să se facă toate testele necesare obținerii avizelor și, abia după aceea, va putea fi folosit la scară largă.

Povestea este cu atât mai frumoasă cu cât cercetătorii nu caută să facă un profit din acest vaccin, care poate salva extrem de multe vieți.

Virgil Paunescu, director OncoGen

Am luat hotărârea de a NU patenta această tehnologie pentru producerea vaccinului împotriva Covid-19 (încă de acum doua luni), tocmai pentru că situația este extrem de gravă și am bănuit încă din Ianuarie că ne îndreptăm spre o pandemie. Intenția noastră a fost să punem la dispoziție CÂT MAI REPEDE rezultatele noastre, altfel am fi fost nevoiți să așteptăm cel puțin un an (probabil mai mult) pentru obținerea unui patent și să ținem ascunse toate cercetările noastre. MI SE PARE DE NECONCEPUT ca în mijlocul acestei pandemii să ne gândim la viitoare, eventuale profituri din patente, sau să restricționăm accesul la cercetările noastre”, a comunicat șeful OncoGen, Virgil Păunescu profesor la UMF Timișoara.

Recommended For You

About the Author: Redactia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *