Întâlnire Orban-Barna la Guvern. Dan Barna: Orice achiziție publică făcută în acest moment trebuie să fie responsabilă și e justificată, doar dacă are legătură cu efectele crizei

0

Șeful USR, Dan Barna, s-a întâlnit, vineri dimineața, la Palatul Victoria cu Premierul Ludovic Orban.

Printre temele abordate, s-au numărat chestiunea echipamentelor de protecție, situația testărilor și raportările publice,  situația lucrătorilor în agricultură care pleacă în aceste zile spre Germania, Italia sau Spania.

O temă foarte importantă a fost cea a achizițiilor publice, despre care Barna a susținut că sunt justificate doar DACĂ AU LEGĂTURĂ CU EFECTELE CRIZEI.

Pe contul oficial de facebook al USR, reprezentanții acestui partid au sintetizat cele discutate de cei doi lideri politici:

‼️ Oprirea baronilor locali să continue risipirea bugetelor pe care le au la dispoziție. Orice achiziție publică făcută în acest moment trebuie să fie responsabilă și e justificată doar dacă are legătură cu efectele crizei. Nu panseluțe, nu borduri, nu servicii de PR. Aici, adaug și un apel către autoritățile administrației publice locale: până intervine guvernul, dați dovadă că vă pasă de oamenii care v-au pus acolo. Opriți achizițiile ”de casă” și ocupați-vă exclusiv de prioritățile reale cărora trebuie să le facem față.

Întâlnire Orban-Barna la Guvern. Dan Barna: Orice achiziție publică făcută în acest moment trebuie să fie responsabilă și e justificată, doar dacă are legătură cu efectele crizei 1

🔬 Mărirea capacității de testare națională și introducerea testării ritmice a medicilor implicați în lupta cu epidemia.(În momentul de față există 37 de centre de testare și în zilele următoare vor fi operaționalizate încă 11. Capacitatea actuală de testare zilnică efectivă este de aproximativ 3700 teste.)

Măsuri ferme împotriva poluatorilor care otrăvesc populația. Situația aerului irespirabil de zilele trecute din București fiind doar un exemplu dintr-un șir de astfel de fapte care se întâmplă pe fondul unor reacții slabe ale autorităților.

🚨Prelungirea neechivocă a măsurilor de protecție socială prin șomaj tehnic care expiră o dată cu primul decret de instaurarea a stării de urgență. Existența măsurii a fost confirmată explicit de către premier.

Mai multă transparență în comunicarea publică a efectelor pandemiei (număr de cazuri la ATI, număr de persoane intubate) și a măsurilor aflate în pregătire.

️ Accelerarea avizării producătorilor locali de materiale și echipamente de protecție pentru a acoperi necesarul actual la nivel național.

USR va fi întotdeauna un partener onest de discuție cât timp există o consultare reală, și directă și la nivel parlamentar, asupra măsurilor avute în vedere. Cu toții vrem același lucru – depășirea acestui moment foarte dificil prin care trecem.


Sursa: facebook USR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.