Simona Măierean, pilotul care a făcut parte din echipajul de pe aeronava NATO, ce a adus 100000 de combinezoane de protecție în România din Coreea de Sud

0

Simona Măierean este locotenent comandor, pilot, a făcut parte din echipajul care acum câteva zile a adus 100.000 de combinezoane de protecție în România în urma unui zbor de 40 de ore.

Este vorba despre cel de-al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud – acesta a  aterizat în noaptea de marți spre miercuri pe Aeroportul Otopeni, în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae Ciucă, a șefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, și a ambasadorului Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman.

“În astfel de momente, când primim misiuni în care trebuie să răspundem rapid, ne mobilizăm toți, fiecare pe părticica lui, ca să putem să punem lucrurile cap la cap şi să le putem face mult mai repede decât în mod normal. A fost unul dintre cele mai lungi zboruri, e adevărat, dar nu cel mai greu. A fost foarte obositor pentru că totul se derulează rapid şi, practic, pregătirea la un moment dat o mai faci şi din mers”, a spus Simona Măierean,

Simona a acordat un interviu pe contul de social media al MAPN, în care spus și cum arată cerul acum, când traficul aerian este restricționat. Tânăra a plecat la 18 de ani de acasă, din Comănești județul Suceava, cu un vis, acela de a zbura… pe care l-a îndeplinit la superlativ.

“E greu sa dai sfaturi în acest context și nici nu îmi doresc asta. Ce încerc eu să fac și ce mi-aș dori să transmit este că frica este un sentiment normal în această situație, important e să nu o lăsăm să ne controleze, să ne folosim de ea să ne responsabilizeze și să înțelegem că doar împreună putem trece peste acest moment”, a transmis Simona Măierean.

Un interviu frumos cu o femeie – militar curoajoasă…

Interviu Simona Măierean

"E greu sa dai sfaturi în acest context și nici nu îmi doresc asta. Ce încerc eu să fac și ce mi-aș dori să transmit este că frica este un sentiment normal în această situație, important e să nu o lăsăm să ne controleze, să ne folosim de ea să ne responsabilizeze și să înțelegem că doar împreună putem trece peste acest moment."Simona Măierean este locotenent comandor, pilot, a făcut parte din echipajul care acum câteva zile a adus 100.000 de combinezoane de protecție în România în urma unui zbor de 40 de ore. Simona ne-a spus și cum arată cerul acum, când traficul aerian este restricționat. Colega noastră a plecat la 18 de ani de acasă, din Comănești județul Suceava, cu un vis, acela de a zbura…l-a îndeplinit la superlativ.#RomâniaFiiPuternică

Posted by Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro on Saturday, April 11, 2020

Surse: calea europeană, MAPN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.