Ministrul Agriculturii: Săptămâna aceasta, Guvernul va emite o ordonanță militară, care să vină în susținerea agriculturii. Seceta afectează culturile de toamnă

0

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat joi dimineața că Guvernul va emite, săptămâna aceasta, o ordonanță militară cu măsuri de sprijin, în contextul problemelor cu care se confruntă agricultura, în special seceta care, spune ministrul, a afectat 3 milioane de hectare de teren în sud-estul României.

Oros a mai spus că există și o problemă cu stocurile de carne de vită, de ouă, de carne de pasăre, de legume, pe care producătorii producătorii nu au cum să le valorifice.

 

Mai jos, cele mai importante declarații făcute de ministrul Agriculturii la Digi24.ro

Peste consecințele pandemiei se suprapune o secetă extremă în sud-estul României. Multe din culturile din toamnă, 3 milioane de hectare, sunt compromise în diferite grade. Astăzi o să ne referim la consecințele acestei secete, cât și la măsurile de despăgubire. O să ne referim și la răspunsurile primite de la Comisia Europeană și măsurile de sprijin pe care Guvernul o să le ia.

Nu există nicio problemă cu alimentele, noi de la începutul crizei am monitorizat stocurile de alimente, nu avem nicio problemă legată de alimentele de bază. Atunci când am considerat că exportul e foarte mare, am oprit pentru o perioadă, timp de o săptămână, după ce am ajuns la un acord cu marii traderi și fermieri am dat drumul la exporturi. În unele domenii există un surplus, stocuri de carne de vită, de ouă, de carne de pasăre, de legume, producătorii nu au cum să le valorifice.

E o problemă a schimbării comportamentului de cumpărare. La începutul crizei oamenii au făcut stocuri enorme, în următoarele săptămâni s-a întâmplat fenomenul invers. Foarte mulți dintre producători, mai ales cei mici, lucrau în domeniul HORECA. (hoteluri, restaurante, cafenele)

Dacă restricțiile de circulație și unele activități vor începe să apară, se va dezgheța și consumul. Încet- încet situația o să-și revină, dar nu foarte brusc. Trebuie să vedem cine a avut pierderi, să-i sprijinim în mod real pe cei care au suferit foarte mult din cauza acestei pandemii.

Nu știm care este dimensiunea pagubelor. Primele trei ordonanțe sunt valabile pentru toți agenții economici indiferent de domeniu. Azi sau săptămâna aceasta o să apară ordonanță cu măsuri de sprijin pentru marii agenți economici. Nu putem avansa cifre, dar cu siguranța vom interveni ca toate sectoarele din agricultură și industria alimentară să pornească.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.