Gestul Premierului Ungariei de a posta pe contul oficial de Facebook o imagine a globului pământesc, care înfățișează Ungaria de dinainte de Trianon, înglobând și Transilvania, nu a găsit un suporter în președintele Croației, Zoran Milanović.
Acesta a postat pe Facebook un mesaj -replică la gestul cartografic al Premierului Ungariei, în care transmite studenților croați să nu se comporte ca Orban și să nu posteze astfel de hărți pe facebook – ”Nu sunt relevante și realizabile azi și, mai important, ele îi irită la nesfârșit pe vecinii noștri”, explică președintele Croat.
Probabil Milanovic are proaspăt in memorie un gest similar al Premierului Orban, care a făcut publice fotografii de la o ședință de partid în care apărea o altă hartă cu Ungaria Mare, cuprinzând părți din Croația.
Redăm, integral, postarea Președintelui Croației:

”În ce privește harta/ globul care arată o Ungarie hipertrofiată, altfel, în istoria recentă, un stat prietenos, iată mesajul meu pentru a încuraja studenții croați înainte de absolvire: Croația este un stat și o națiune europeană modernă. Dulapurile și arhivele noastre conțin numeroase cărți și hărți istorice care arată patria noastră mult mai mare decât este azi. Dulapul celor mai multe țări europene ascunde un conținut similiar. Nu le ”distribui” și nu le posta pe Facebook. Nu sunt relevante și realizabile azi și, mai important, ele îi irită la nesfârșit pe vecinii noștri. De fiecare dată suntem uimiți de hărțile „istorice” care, ca un fetiș întunecat, apar previzibil pe paginile unor „lideri” din vecinătatea noastră. Acestea sunt provocările celor care știu foarte bine că aceste hărți vor rămâne doar în dulapuri. Învață din istorie, dar privește spre viitor”, a transmis Milanovic.
Povodom karte/globusa na kojemu se vidi hipertrofirana Mađarska, inače nama susjedna i, u novijoj povijesti,…
Posted by Zoran Milanović on Thursday, May 7, 2020
O reacție similar, susține g4media, a avut și Președintele Sloveniei, Borut Pahor:
”Este de înțeles și corect faptul că postările recurente a unor hărți care pot fi percepute ca expresia unor revendicări teritoriale sunt tratate cu atitudini de respingere și îngrijorare de publicul democratic, inclusiv de către mine, în calitate de președinte al republicii”.
Sursa: G4media
Citiți și…
Am harta mea, sunt Orban Viktor. Și mă mândresc cu ea, sunt Orban Viktor!