Liberalul Adrian Cozma a dat startul luptei pentru CJ Satu Mare: ”PNL nu va face înțelegeri pe sub masă, nu va fi pe burtă în competiția cu UDMR. Vreau să câștig locul I, nu să candidez pentru locul II sau III. Partidul UDMR mi-e adversar politic, etnicii maghiari îmi sunt prieteni!”

3

Prezent în platoul Prosat live, la emisiunea moderată de Felician Pop, Adrian Cozma, care și-a declarat intenția de a candida pentru fotoliul de Președinte al Consiliului Județean, din partea PNL, a avut o rafală de declarații interesante, care, practic, au creionat liniile directoare ale strategiei sale electorale, în perspectiva luptei directe cu UDMR și Pataki Csaba pentru șefia județului.

Locul I! Nu II, sau III! Trebuie pus punct stagnării!

Adrian Cozma (PNL) a argumentat nevoia de schimbare, atât la municipiu, cât și la județ, după acest mandat al ”stagnării”.

S-a ratat mult, în ultimii ani, din punctul de vedere al atragerii de fonduri europene, nu putem rata și următorul ciclu de finanțări europene 2021-2027, a declarat liberalul, ce are în centrul platformei sale ideea de DEZVOLTARE.

Acesta a reamintit faptul că Satu Mare e pe ultimele poziții din regiune la accesarea de fonduri europene, dar și că avem resurse pe care nu reușim să le punem în valoare, în mod inexplicabil…

Sătmărenii nu mai vor sa audă scuze: de ce Oradea poate? De ce Cluj poate, de ce Bistrița poate? Nu toți trăiesc în Țara Românească? Aici, tot timpul auzim scuze, fie birocrație, fie mai știe ce…deși, peste tot, în țara asta, sunt aceleași legi, acleași condiții, aceeași birocrație. Numai că noi nu putem, dar alții pot!”, a susținut Adrian Cozma.

Candidatura sa pentru șefia județului este una ce se dorește a fi alternativă la stagnarea generată de UDMR și nu o luptă în genunchi, pentru locul II sau III din competiție.

Acesta a reiterat și lipsa de realizări de la Primăria Satu Mare – Hotelul Dacia, malurile Someșului, stâlpi ”uitați” în mijlocul trotuarelor, concluzionând că orașul și județul nu sunt pe direcția corectă și e nevoie de o alternativă hotărâtă, serioasă, care să repună lucrurile pe un făgaș al dezvoltării.

Liberalul Adrian Cozma a dat startul luptei pentru CJ Satu Mare: ”PNL nu va face înțelegeri pe sub masă, nu va fi pe burtă în competiția cu UDMR. Vreau să câștig locul I, nu să candidez pentru locul II sau III. Partidul UDMR mi-e adversar politic, etnicii maghiari îmi sunt prieteni!” 1

Practic, prin aceste afirmații, Cozma infirmă speculațiile lansate dinspre UDMR , că s-ar mulțumi cu un post de vicepreședinte la județ, în paralel cu menținerea PNL-ului într-o alianță cu UDMR până-n 2024-2025.

Am ales să construiesc, asumat, o carieră politică, prin muncă si seriozitate… Sunt împotriva întelegerilor pe sub masă… Eu candidez pentru locul I, nu pentru doi, sau trei!… A merge pe burtă într-o astfel de competiție e inimaginabil, n-aș fi de acord să facă cineva din PNL așa ceva!”,  declarat liberalul.

Liberalul Adrian Cozma a dat startul luptei pentru CJ Satu Mare: ”PNL nu va face înțelegeri pe sub masă, nu va fi pe burtă în competiția cu UDMR. Vreau să câștig locul I, nu să candidez pentru locul II sau III. Partidul UDMR mi-e adversar politic, etnicii maghiari îmi sunt prieteni!” 2

Candidatură care transcende etniile, în jurul unui numitor comun:  COMPETENȚA. ”UDMR mi-e adversar politic, etnicii maghiari îmi sunt prieteni !” a transmis Adrian Cozma

Cozma a făcut o precizare interesantă, ce aduce un argument în plus că-și construiește o candidatură, care țintește spre câștigarea competiției, nu doar obținerea postului de  secund al reprezentantului UDMR.

Și-a stabilit, clar, adversarul direct – acesta este UDMR, un partid politic, despre care susține că ”de 30 de ani, a făcut parte din toate combinațiile politice, indiferent ce coloratură politică a avut Guvernul. Care e avantajul că l-am avut pe Borbely la dezvoltare!? Ce-a lăsat în urmă? Au avut ministru la Sănătate, care-i modernizarea care s-a făcut? Discursuri despre Sănătate au, însă nu e nimic în urma lor la Sănătate. Ce-au făcut 30 de ani?! Care-i diferența între UDMR și PSD? Că și astăzi se înțeleg foarte bine. Dau legi într-o veselie. Vedem cum se susțin cu PSD într-o veselie...SUNT ALIAȚI TRADIȚIONALI!”, a transmis Adrian Cozma.

Nuanța ce transpare din ce a comunicat Cozma este foarte interesantă – le propune etnicilor maghiari o alianță inteligentă, care transcende etnia, o alianță împotriva unui adversar politic comun: UDMR

E greșit a considera că, dacă faci analiză politică pe UDMR, ataci maghiarii. Nu se mai poate pune semn de egalitate între interesele românilor de etnie maghiară și interesele politrucilor UDMR!

SUNT DOUĂ LUCRURI TOTAL DIFERITE!

UDMR are 2-3% în ultimele sondaje, tot mai puține șanse să intre în Parlament, ca atare, vin cu mesaje naționaliste. Acreditează, în interes electoral, că ”ei” au o problemă cu ”noi”…

Nu există ”noi” și ”ei”…!

Suntem toți prieteni, vecinul meu este maghiar, știu limba maghiară la fel de bine ca limba română, astea nu sunt probleme, astea NU SUNT PROBLEMELE ETNICILOR MAGHIARI! Astea sunt lozinci politicianiste ale politicienilor din UDMR. Numai că electoratul de etnie maghiară, în ultimul timp, s-a cam prins…UDMR nu le reprezintă interesele! E de datoria noastră  A SPUNE ADEVĂRUL!

A venit momentul ca aleșii locali să nu fie evaluați pe criterii etnice, ci pe criterii de competență!, a concluzionat Adrian Cozma.

 

Talklale….azi ,în platoul , domnul Adrian Cozma PNL Satu Mare

Talklale….azi ,în platou, domnul Adrian Cozma PNL Satu Mare

Posted by Prosatlive on Friday, May 22, 2020

CITIȚI ȘI…

Replică dură a liberalului Adrian Cozma, în chestiunea proiectului de autonomie: Liderii PSD și ai UDMR se comportă ca și cum au fost prinși la furat și-s ofensați că acela care i-a prins, respectiv Președintele Iohannis, i-a expus public

Președintele Iohannis, sancționat de CNCD, o instituție în conducerea căreia se află o apropiată de-a lui Liviu Dragnea

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.