Robert Sighiartău: În aceste zile și Vestul descoperă consecințele destructurării și subminării valorilor perene

0

Noi, românii, am văzut Răul și i-am trăit consecințele.

Chiar înaintea instaurării dictaturii comuniste, ultimul prim-ministru democrat, generalul Nicolae Rădescu, ne prevenise asupra pericolului.

Cei fără neam și fără Dumnezeu au pornit să aprindă focul în țară”, spunea Nicolae Rădescu într-un memorabil discurs ținut la radio.

Se referea la fărădelegile nemaipomenite din ziua respectivă (trei săptămâni de violențe și tulburări culminaseră în 24 februarie 1945 cu atacarea prefecturilor, Poliției Capitalei și Ministerului de Interne), la F.N.D. – Frontul Național Democrat, umbrela sub care acționau comuniștii – și la direcțiile sale principale de acțiune: nesocotirea legii, propagarea urii, eliminarea patriotismului autentic și a credinței din societatea românească.

Moscova l-a înlăturat pe acest om integru, curajos oponent al Germaniei naziste și sovietizării României, impunându-l pe Petru Groza.

Au urmat 45 de ani „fără neam și fără Dumnezeu” în care românilor li s-au propăvăduit ura de clasă și disprețul față de proprietate, credință, familie – decretate instituții perimate sau chiar asupritoare, răstimp în care, în Apus, lumea civilizată s-a dezvoltat tocmai pe acești piloni: domnia legii, libertatea de conștiință și de exprimare, libertatea economică și dreptul la proprietate, familii puternice.

De trei decenii ne străduim să recuperăm acest decalaj pe care îl aveam în 1989 față de lumea civilizată.

Știm, așadar, înapoierea produsă de erodarea sistematică, planificată a valorilor și instituțiilor perene (familie, respectarea celor 10 porunci, prețuirea sacrificiilor înaintașilor) care ne unesc între noi și ne unesc cu generațiile care ne-au precedat.

În aceste zile și Vestul descoperă consecințele destructurării și subminării acestor valori.

Nu vedem doar proteste legitime.

Vedem și mari orașe, simboluri ale lumii libere, cuprinse de anarhie, forțe de ordine paralizate, incapabile să asigure domnia legii, proprietăți private distruse, oameni umiliți, monumente, biserici și sinagogi pângărite.

Asemenea deturnări ale revoltei firești față de comportamentul criminal al unui polițist nu ar fi fost posibile fără erodarea în timp a valorilor perene care au ținut împreună și pe care s-au clădit societățile occidentale.

„Nu există vreo putere armată a statului capabilă să confrunte dezlănțuirea unor porniri ale omului neînfrânate de morală și religie”, spunea John Adams, părinte fondator și fost președinte al Statelor Unite.

Avem avantajul de a fi încă în contratimp și puși în gardă cu astfel de evoluții. Noi avem înainte un viitor al libertății și prosperității. Venim dintr-un trecut în care era propovăduită ura de clasă sau de rasă și în care nu vrem să ne reîntoarcem sub niciun pretext închipuit.

Noi încă reconstruim ceea ce se destructurează aiurea.

Este calea modernizării pe care românii au pornit, ca stat, alături de Cuza, de regii Carol I și Ferdinand, de Brătieni, de Iuliu Maniu și Ion Mihalache, adică: modernizare, libertate economică și dezvoltare organică, în acord cu tot ce țineau mai sfânt și mai de preț cei care ne-au precedat și ne-au crescut.

de Robert Sighiartău

Sursa: sighiartau.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.