Alegerile locale vor ave aloc la data de 27 septembrie, a decis Camera Deputaților, în calitate de for decizional

0

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an în 27 septembrie.

S-au înregistrat 253 voturi pentru, 2 contra şi 36 abţineri.

 Deputaţii au respins amendamentul USR privind stabilirea a două zile de vot.

“Nu stăm bine din punct de vedere al pandemiei, USR a propus o soluţie simplă două zile de vot. Înseamnă mai puţină aglomeraţie, să nu avem cozi”, a susţinut deputatul USR Cătălin Drulă, însă propunerea a fost respinsă prin vot.

Potrivit proiectului, data desfăşurării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte în ziua de duminică, 27 septembrie 2020, pentru consiliile locale ale comunelor, ale oraşelor, ale municipiilor şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi pentru primari, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti, consiliile judeţene, precum şi pentru preşedinţii consiliilor judeţene.

Membrii birourilor electorale, personalul tehnic auxiliar, persoanele acreditate, delegaţii acreditaţi, operatorii de calculator, personalul de pază şi alegătorii pot primi, în mod gratuit, materiale de protecţie sanitară, în condiţiile stabilite prin hotărârea Guvernului privind măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Materialele de protecţie sanitară, precum şi igiena şi dezinfecţia localurilor de vot se asigură de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora se asigură prin grija Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor.

La alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, termenele privind procesul electoral încep să curgă de la data de 29 iulie 2020.

Pentru activitatea desfăşurată în cadrul organismelor electorale şi pentru suportul tehnic al acestora se acordă 250 de lei pe zi de activitate pentru preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, locţiitorii acestora şi operatorii de calculator, 150 de lei pe zi de activitate pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, 250 de lei pe zi de activitate pentru preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie, pentru locţiitorii acestora, precum şi pentru membrii birourilor electorale de circumscripţie.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Sursa: digi 24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.