Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca

0

Prima stradă smart din România (str. Molnar Piuariu) a fost realizată de Primăria Cluj-Napoca cu finanțare europeană și dispune de toate facilitățile unui spațiu public modern, “verde”, adaptat la realitățile tehnologice și de mobilitate urbană actuale.

După finalizarea lucrărilor, Strada Molnar Piuariu oferă:

– 551 mp suprafață verde, cu 48 noi arbori plantați (cei 16 arbori existenți au fost păstrați) și sistem de irigare cu senzori;

– culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate (2662 mp de spațiu exclusiv pietonal și 1253 mp suprafață carosabilă);

– 4 locuri pentru încărcarea automobilelor electrice și 15 locuri de parcare pentru autovehicule;

– 30 locuri pentru încărcarea bicicletelor/trotinetelor electrice și 22 locuri de parcare pentru biciclete;

– mobilier urban modern: bănci, scaune, mese, cadre de parcări pentru biciclete, sisteme de afișaj, cișmele;

– Wi-Fi gratuit pentru localnici și turiști; prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile;

– iluminat public inteligent, eficient din punct de vedere energetic, iluminat festiv și arhitectural;
– sistem îmbunătățit de colectare a apelor pluviale și sistem de irigare cu senzori.

Pe lângă reorganizarea spațială – inclusiv prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul exclusiv pietonal și spațiul carosabil – și dotările urbane menționate, au fost trecute în subteran elementele infrastructurii edilitare din zonă. Totodată, spațiul a fost adaptat pentru persoanele cu dizabilități și protecția acestora (pavaje cu marcaje tactile integrate).

Proiectul cuprinde tronsonul dintre străzile Fabricii de Zahăr și Dâmboviței, inclusiv intersecția cu strada Teleorman și a fost realizat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, respectiv bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. Valoarea totală a investiției este de 5.900.627,28 lei (cu TVA).

Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 1 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 2 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 3 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 4 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 5 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 6 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 7 Prima stradă smart din România a fost finalizată la Cluj-Napoca 8

Sursa: Cont Facebook Emil Boc

Citiți și..

Prima stradă smart din România, aproape de recepție. La Cluj. Din fonduri europene!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.