Imobilul în care se află Centrul Comercial Ankora va deveni sediul Bibliotecii Județene

0

CJ Satu Mare a anunțat, vineri, că a decis achiziționarea imobilului în care se află centrul comercial Ankora, urmând ca acolo să se afle sediul Bibliotecii Județene.

Decizia de cumpărare a acestui imobil a fost luată după ce, timp de mai multe luni, o comisie de selecție și negociere a analizat mai multe oferte depuse de proprietarii unor clădiri de pe raza municipiului Satu Mare.

Imobilul selectat a întrunit cele mai multe cerințe impuse pentru noua destinație. Printre ele se numără poziționarea clădirii în zona centrală a municipiului, o structură de rezistență adecvată noii utilități, iar suprafața utilă să fie desfășurată pe maximum patru nivele.

Prețul de achiziție negociat este de 11.900.000 lei, suma necesară cumpărării imobilului fiind alocată în bugetul județului Satu Mare.

 

Imobilul în care se află Centrul Comercial Ankora va deveni sediul Bibliotecii Județene 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.