Alegeri locale, pe durata a două zile? Rareș Bogdan nu exclude această variantă

0

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a declarat Agerpres că nu este exclusă varianta desfășurării alegerilor locale pe durata a două zile.

”Părerea mea este că va trebui să avem foarte mare grijă, mai ales pentru populaţia în vârstă, la modalitatea în care se vor organiza aceste alegeri. Dacă este cazul, să fie organizate în două zile, să nu excludem acest lucru”, a declarat Bogdan celor de la Agerpres.

 

Alegeri la data stabilită

Alegerile vor avea loc pe 27 septembrie.

Aşa cum cred sincer că copilaşul meu mai mare trebuie să meargă la şcoală, pentru că aşa am fost toţi şi nu putem să riscăm să suspendăm pur şi simplu un an din viaţa copiilor sau din viaţa noastră, cred că şi alegerile trebuie să le luăm ca o chestiune firească, care ţine de sentimentul democratic”, a mai spus el.

Rareș Bogdan a vorbit și despre măsurile de protecție care ar trebui avute în vedere la alegeri.

Trebuie găsite formule inteligente prin care contactul fizic între cei din secţia de vot şi alegători să fie redus cât mai mult, să fie la minimum cu putinţă, dar nu avem cum să stăm complet distanţaţi, deci e clar că trebuie găsite formule şi eu sunt dintre cei care vor milita şi spun că membrii secţiilor de votare vor trebui să fie testaţi, fără nicio ruşine, fără nicio chestiune care să semene a blocaj democratic sau antidemocratic. Cred că e o chestiune de normalitate”, a precizat europarlamentarul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.