Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi o hotărâre care stipulează că persoanele care vin din străinătate în România și au făcut ambele doze de vaccin (inclusiv rapelul) nu mai sunt obligate să stea în carantină, potrivit unui comunicat al comitetului.
Persoanele care dovedesc că au făcut vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de-a doua doză, şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile, nu mai sunt obligate să stea în carantină dacă vin în România din zone de risc.

“Sunt exceptate de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat sau persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România. Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării”, se arată în hotărârea CNSU.
Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr. 4 din 18.01.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Listă în vigoare de la data de 19.01.2021 ora 0:00

Stat/Zona/Teritoriu Rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori*

Gibraltar 4345.4

Cehia 1512.8

Andorra 1437.4

Irlanda 1253.7

Slovenia 1171.9

San Marino 1137.8

Marea Britanie 1114.3

Panama 1054.3

Israel 1052.2

Lituania 1004.8

Statele Unite ale Americii 988.3

Muntenegru 922.1

Portugalia 901.3

Cipru 878.3

Suedia 790.1

Monaco 767.7

Slovacia 751.8

Aruba 697.8

Letonia 689.5

Liechtenstein 661.8

Olanda 623.3

Estonia 603.6

Bonaire, Saint Eustatius si Saba 575.9

Elveția 536.6

Danemarca 506.0

Spania 495.1

Puerto Rico 476.6

Serbia 446.2

Georgia 442.1

Malta 426.1

Columbia 389.3

Sint Maarten 382.4

Italia 379.1

Insulele Turks si Caicos 374.5

Africa de Sud 370.5

Croația 367.4

Luxemburg 347.8

Polonia 340.7

Franța 329.2

Germania 324.3

Austria 319.7

Seychelles 319.3

Emiratele Arabe Unite 314.9

Argentina 310.7

Canada 307.8

Palestina 305.5

Brazilia 304.5

Jersey 286,7

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.