Primăria Municipiului Satu Mare a organizat miercuri, 31 martie, un nou eveniment de premiere a celor mai longevive cupluri din municipiul Satu Mare, în semn de prețuire a celor care conviețuiesc în armonie de 50 de ani, respectiv de 60 de ani.
Festivitatea de premiere a avut loc în curtea Teatrului de Nord Satu Mare, fiind respectate toate măsuri de prevenire privind infectarea cu noul coronavirus.
În cadrul evenimentului au fost premiate 30 de cupluri, dintre care 4 cupluri care au aniversat nunta de diamant și 26 de cupluri care au marcat nunta de aur.
Primarul municipiului, Kereskényi Gábor, viceprimarii Gheorghe Stan și Adelin Ghiarfaș au oferit cuplurilor diplome de fidelitate şi un premiu în valoare de 1000 de lei pentru fiecare familie, felicitând-i pe seniori pentru că sunt un model pentru comunitatea sătmăreană.
,,În municipiul Satu Mare avem o comunitate puternică de seniori în care valorile familiei sunt respectate! Țin foarte mult să marcăm acest eveniment pentru că meritați prețuirea și respectul nostru. Traversăm vremuri dificile, în care cu toții ne luptăm să învingem această pandemie, dar împreună vom reuși!
Vă felicit pentru toate eforturile pe care le-ați depus pentru ca noi să trăim astăzi într-un oraș multicultural, într-o comunitate în care familia se află pe primul loc. Vă doresc multă sănătate, să vă păstrați optimismul și să rămâneți un model pentru tinerele generații, în aceste vremuri tulburi!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.