Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, că a fost adoptată o Ordonanță de Urgență ce vizează veniturile medicilor de familie.
Astfel, se va acorda un spor de 40 de lei pentru inoculare, după cum a afirmat șeful Executivului. De asemenea, prim-ministrul a spus că a avut o discuție cu miniștrii din subordine și pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiect ce trebuie urgentat, pentru a atrage fondurile de la Uniunea Europeană, destinate pentru investiții în economie.
Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, ordonanța de urgență privind suplimentarea fondurilor pentru medicii de familie, a anunțat premierul Florin Cîțu, care a precizat că este vorba despre cei 40 de lei pe inoculare.
”Am aprobat în ședința de astăzi două acte normative importante. În domeniul sănătății, am majorat la 40 de lei/inoculare suma pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19, la cabinete.
De asemenea, am aprobat noi măsuri privind protecția cetățenilor români care lucrează în străinătate. Am introdus noi obligații pentru agenții de plasare a forței de muncă în străinătate și a furnizorilor de servicii de profil. Oferim astfel o protecție suplimentară cetățenilor români care lucrează în afara granițelor.
De asemenea, am avut o discuție cu miniștrii referitor la Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru că este momentul să accelerăm lucrurile. Sunt sigur că vom avea un PNRR care să reprezinte interesele de dezvoltare ale României în perioada următoare”, a declarat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.