Polițiștii negreșteni au identificat în trafic, în localitatea Negrești Oaș, un conducător auto, de 27 de ani, din Bixad, care emana halenă alcoolică.

În vederea stabilirii alcoolemiei exacte, bărbatul a fost transportat la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice.

Din verificările efectuate de către polițiștii s-a stabilit faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat.

Cercetările în cauză, continuă, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat și refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

La data de 16 mai a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii sătmăreni au identificat în trafic, un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Valea Vinului, care se afla la volanul unui autoturism, sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea permisul de conducere, anulat.

Cercetările continuă, în cauză, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și cu permisul de conducere anulat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.