Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în data de 17 iunie activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat aproximativ 250 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat, în data de 16 iunie a.c., activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat aproximativ 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 63 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 19 conducători auto.

Astfel, polițiștii rutieri sătmăreni au depistat pe raza județului Satu Mare trei conducători auto care au efectuat depășiri neregulamentare, pe segmente de drum pe care această manevră este interzisă.

Opt conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h.

Șase șoferi nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea trecerii de pietoni semnalizată și marcată corespunzător.

Un conducător auto nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune.

Un permis de conducere a fost reținut de polițiști pentru alte abateri la regimul rutier.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.