Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 22 iunie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat, la data de 22 iunie, activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 25 000 de lei.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 9 conducători auto. Alți 5 s-au ales cu dosare penale.

Astfel, trei bărbați, de 51, 63, respectiv 27 de ani, care se aflau la volanul unor autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sunt printre cei care s-au ales cu dosare penale.

Potrivit IPJ Satu Mare, în urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto, au rezultat concentrații alcoolice de 0,63 mg/l, 0,42 mg/l, respectiv 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că au fost conduși de către polițiști la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În toate cazurile prezentate cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea, un alt bărbat, de 53 de ani, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier, tot ieri, în timp ce se afla la volanul unui autoturism având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice anulat.

Cercetările în cauză, continuă, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană având dreptul de a conduce anulat.

În aceeași zi, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au depistat un bărbat de 42 de ani din localitatea Stâna, care se afla la volanul unui autoturism pe raza localității Hrip.

La controlul efectuat de polițiști, acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Italia, care nu corespundeau caracteristicilor și genera suspiciuni a fi fals.

Astfel, în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că persoana de la volan nu deține permis de conducere, iar documentul prezentat este fals, fiind ridicat în vederea expertizării.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals și complicitate la falsul material în înscrisuri oficiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.