În această seară, în jurul orei 19:50, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru acordarea îngrijirilor medicale celor trei victime rezultate în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Stâna.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț, în care se aflau 3 persoane, 2 adulți și un copil.

Victimele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor profesioniste.

S-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou pentru copilul de 1 an. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.

O victimă a refuzat transportul la spital, iar o victimă a fost transportată cu ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.