Peste 320 de persoane au fost legitimate și verificate, în această dimineață de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în cadrul unei acțiuni desfășurată pe raza județului Satu Mare.

Peste 40 de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare, împreună cu cei din cadrul Secției Poliției Rurale Valea Vinului și sprijiniți de polițiști criminaliști, au efectuat în această dimineață, 14 iulie, o acțiune în vederea prevenirii și combaterii infracțiunilor de natură judiciară, în special a celor comise cu violență, precum și pentru depistarea persoanelor urmărite și a celor care încalcă măsurile de supraveghere judiciară, pe raza municipiului Satu Mare și pe raza de competență a Secției Poliție Rurală Valea Vinului.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11 400 de lei și au legitimat și verificat peste 320 de persoane.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Satu Mare și polițiști locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.