În această perioadă se înregistrează o creştere a valorilor de trafic prin punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieșire din România, sens în care ITPF Sighetu Marmației a dispus toate măsurile care sunt în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ şi fluent.

Conducerea ITPF Sighetu Marmației a dispus structurilor teritoriale o serie de măsuri prin care să-şi adapteze misiunile, resursele umane şi materiale la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ prin punctele de trecere a frontierei.
A fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.
De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.
În acelaşi timp, se continuă măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere ale frontierei şi în zona de competenţă.

Statistică
Cel mai tranzitat punct, în această perioadă, este Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare,
În ultima săptămână, în perioada 20 – 27 august 2021, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, prin acest punct, 51.000 de persoane cu aproximativ 17.000 mijloace de transport.
În perioada menționată, cei mai mulți participanți la trafic s-au prezentat pe sensul de ieșire din România și anume 32.240 de persoane.
Şi pentru perioada următoare, ITPF Sighetu Marmației a dispus toate măsurile necesare astfel încât traficul de persoane si autovehicule prin punctele de frontieră să se desfăşoare în mod operativ.
Sunt menţinute măsurile organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic. De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control, pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei punctelor de trecere a frontierei.

Recomandări:
• Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
• Pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritate, precum şi verificarea şi pregătirea documentelor necesare minorilor la ieşirea din ţară, în vederea scurtării timpului de control.
• Reamintim că pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare este actualizat, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

În acest sens, apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului de aşteptare şi că depunem toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.