La nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare s-a desfăşurat ieri o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 07.25, polițiștii au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Șirlău, județul Satu Mare, mai multe persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul țării.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea acestora efectuând somațiile legale prin voce, însă acestea au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite, moment în care au fost trase trei focuri de armă, în plan vertical, conform prevederilor legale.
În urma acțiunii, s-a reușit reţinerea unui bărbat, cetățean ucrainean, în vârstă de 28 de ani, iar la fața locului au fost descoperite cinci colete cu țigări, învelite în folie de culoare neagră.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în continuare s-a luat măsura conducerii cetățeanului ucrainean împreună cu baxurile cu țigări la sediul instituției, pentru continuarea cercetărilor.
La sediul sectorului, în urma inventarierii coletelor s-a constatat că acestea conțin 6.350 pachete țigări, cu timbru Duty-Free și Belarus, în valoare de aproximativ 74.300 lei.
În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În continuare, cetățeanul ucrainean a fost reținut pentru 24 de ore, în momentul de față fiind în arestul IPJ Satu Mare, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Totodată, se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.