La ședința Consiliului Local Satu Mare de azi, consilierii PNL au avut o altă propunere pentru steagul municipiului Satu Mare, care pornește de la ideea că un steag al unei comunități trebuie să înglobeze acele elemente care îi definesc identitatea reală, o cerință neîndeplinită de steagul propus pe ordinea de zi.
Propunerea consilierilor PNL, un steag cu un fond alb, care simbolizează echilibrul, armonia, pacea, speranța, cu o bordura roșie – albastră, ca expresie a multiculturalității armonioase. În special, bordura putea să înlocuiască formele acelea triunghiulare, astringente.
Votul dat de consilierii Partidului Național Liberal împotriva adoptării variantei propuse se datorează particularităților și a conținutului propuse.
Așa cum a susținut consilierul Victor Ioan Cernea prin intervenția sa, ca și culoare de fundal ar trebui folosită culoarea albă, pentru a reliefa cât mai bine stema municipiului, iar pe de altă parte, franjurii de pe margini încarcă inutil întregul ansamblul vizual și ar trebui eliminați.
Chiar dacă propunerea PNL cu privire la folosirea unui fundal alb a fost adoptată, formele astringente, care duc mai degrabă spre ideea unui steag de luptă, pot să creeze confuzie și să lezeze unele sensibilități, pentru că utilizează elemente care aparțin unor alte identități și poate altor vremuri.
Consilierii PNL au militat pentru un altfel de steag. Suntem convinși că varianta propusă de Partidul Național Liberal ar reprezenta mult mai fidel spiritul orașului nostru și trebuia să fie acceptată de către toate partidele politice prezente în Consiliul Local, UDMR, PSD și USR-Plus, inclusiv de primarul Kereskenyi Gabor.

”​Satu Mare are nevoie de un steag care să exprime cu adevărat simbolurile sale reale! Un steag care unește, și nu dezbină!”, a subliniat consilierul local Cernea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.